Conectarea directă cu Divinitatea

Trezirea spirituală te ia prin surprindere, nu sunt semne prealabile, se întâmplă pur și simplu.
Din acel moment apar o serie de întrebări la care cauți necontenit răspunsurile ‘’Cine sunt eu? Ce caut pe acest Pământ? Care este menirea, scopul vieții mele? etc.
Sunt foarte multe întrebări, din perspectiva mea calea de a afla ADEVARUL este conectarea directă cu Divinitatea, credința și încrederea în puterea Divină.
Cu cât credința noastră este mai solidă cu atât procesul evoluției este mai ușor.
Primul obstacol este dogma religioasă, aceasta ne-a îmbâcsit mintea și ne-a intoxicat viața, ni s-a spus că suntem păcătoși, că nu avem voie să vorbim direct cu Dumnezeu, că suntem nevrednici și doar biserica are dreptul să se conecteze direct cu Divinitatea.
Prin aceste idei diabolice s-a împământenit ideea că nu suntem demni să avem o legătură directă cu Divinitatea, ne-au închis ochii, ne-au spălat creierul și noi ca o turmă ascultătoare am crezut, ba mai mult am pupat icoane, ne-am închinat la moaște și am spus așa zise rugăciuni prin care recunoșteam că suntem păcătoși. Am crescut având frică de Dumnezeu, ne-am rugat la sfinți crezând că ei ne pot ajuta.
Ne putem rătăci pe drumul spiritualității cedând puterea personală atunci când înlocuim icoanele cu pietrele, cu statuile, cu diverse ritualuri, căutând alte instrumente prin care să ajungem la Divinitate.
Creatorul este atât de aproape de noi și noi irosim viața căutându-l în afara noastră.
Am crezut tot ce ni s-a spus, unii au cedat puterea bisericii, alții cristalelor, alții statuilor, alții maeștrilor spirituali, aducând în viața lor tot feluri de ritualuri.
Conectarea directă cu Divinitatea te împuternicește, te susține, îți oferă protecție, nimeni nu te poate atinge, nimic nu te poate deruta, nu te poate devia.
Conectarea directă cu Divinitatea este ‘’pașaportul’’ pentru destinația finală, Sursa, întorcerea ACASĂ.
Ehab Said