Astralul

Astralul este totalitatea gândurilor și emoțiilor, emise de spirit de a lungul tuturor încarnărilor. Așa cum există un astral individual există și un astral colectiv.
Planul astral este poziționat între planul material și cel ceresc. Dacă planul material are forma fizică, grosieră, planul astral este subtil, planul ceresc este ceea de generic numim „Dincolo de Univers”, este Împărăția Cerurilor, aici sunt Ierarhiile de Îngeri, Arhangheli, Serafimi ,Heruvimi și mai presus Divinitatea.
Prin tot ceea ce noi emitem din planul fizic se creează propriul astral, de aceea nu putem face curățenie decât din planul fizic prin conștientizare, prin alchimizarea gândurilor și emoțiilor negative.
Fiecare spirit odată venit la reîncarnare manifestă liberul arbitru în ceea ce privește „ȘTERGEREA” propriului astral sau amplificarea acestuia prin emiterea în continuare a gândurilor de frecvență joasă (ură, invidie, gelozie, judecată etc.) Când coboară un Ordin Divin mai întâi trece prin planul Astral și apoi coboară în planul fizic (material).
Există oameni, care au dezvoltat abilitatea de „a vedea în astral” însă maxim ce pot face este să ne aducă la cunoștință energia negativă ce urmează să coboare în planul fizic.
Ce putem face? Avem varianta resemnării, să credem ca nu se mai poate face nimic și să așteptăm ca evenimentele negative să se descarce sau să intrăm în stare de rugăciune, să conștientizăm că tot ce urmează să coboare este propria creație, să recunoaștem că am greșit, să ne cerem iertare si vom vedea că din starea de smerenie, recunoștință și iubire, intensitatea evenimentelor poate fi diminuată sau chiar anihilată.
Odată conștientizată greșeala se presupune ca nu o vom mai repeta, altfel intrăm într-un ciclu în care în permanență creăm în astral „bula” de energie negativă, care mai devreme sau mai târziu se va descarcă prin ceea ce noi numim ghinioane, accidente, evenimente neprevăzute (ceea ce emitem vom primi, totul se întoarce la sursă, la cel ce a generat).
Fiecare dintre noi ne-am întrebat la un moment dat „DE MI SE ÎNTÂMPLĂ ASTA MIE?” De ce am ghinion în anumite aspecte ale vieții?’’… tocmai am aflat.
Dacă suntem preocupați de a petrece timpul în ‘’a sta în planul astral’’ atunci am uitat scopul existenței în plan material, scopul reîncarnării, am uitat esența, aceea de a evolua de a trece dincolo de astral, acesta fiind scopul suprem al VIEȚII.
Vă invit să transmitem doar gânduri de Iubire și Pace cu blândețe, la toți cei cu care interacționăm, chiar daca la un moment dat au apărut conflicte de orice natură. Putem schimba lumea doar prin iubire pură fără așteptări!
Vă iubesc!
Ehab Said